Nokia 8 telefonul inteligent premium, cu performanțe de top

Se pare că cei de la HDM s-au adaptat cerințelor pieței globale în ceea ce privește telefoanele inteligente, iar Nokia 8 nu este altceva decât un concurent serios pentru flagshipurile premium ale brandurilor de top din acest domeniu. Pentru producătorul finlandez Nokia 8 reprezintă cel mai bun device lansat în acest an și vine echipat cu chipset-ul de top Snapdragon 835, un display LCD de înalta rezoluție QHD (1440 p) protejat de geam Gorilla Glass 5, un cover premium din aluminiu, seria 6000 și Android 7.1 Nougat, upgradabil la Android 8.0 Oreo.

Nici din punct de vedere al camerelor cu care Nokia 8 vine echipat, device-ul nu lasă de dorit, ansamblul dual camera de pe spate fiind alcătuit din 2 senzori de 13 MP, unul color stabilizat optic și unul monocrom. Camera frontală, de selfie, este tot de 13 MP și poate face streaming live pe un split screen (ecran împărțit, care leagă camera principala și cea de selfie simultan), dar are și autofocus pentru detectarea fazelor. Lentilele de calitate superioară Zeiss, confirmă vechiul parteneriat dintre Nokia și aceștia.

Ca și putere de procesare cei de la HDM Global au ales să echipeze Nokia 8 cu chipsetul Snapdragon 835, Octa-core (4×2.5 GHz Kryo și 4×1.8 GHz Kryo), unul din cele mai bune și puternice chipseturi de pe piață în momentul de față, alcătuit din câte două grupuri Kryo, a câte patru nuclee fiecare. GPU-ul de pe Nokia 8 este Adreno 540, iar smartphone-ul dispune de 64 GB de stocare internă în varianta cu 4 GB RAM și 128 GB în varianta cu 6 GB RAM. Așadar un telefon deosebit de puternic, lucru ce reiese și din testele de benchmark efectuate pe Nokia 8, dar și unul dintre cele mai rapide device-uri dintre cele lansate în acest an pe piață. Flagship-ul rulează pe Android Nougat, dar se poate face deja un update către Android 8.0 Oreo.

Nokia 8 este alimentat de o baterie de 3090 mAh, care suportă Quick Charging 3.0, ce poate umple bateria de la 0 la 48% în doar 30 de minute. Mufa de alimentare este de tip USB Type-C v 3.1 iar în partea superioară pentru opțiunea de căști cu fir veți găsi o mufă jack de 3,5 mm. În cutia în care va sosi telefonul veți găsi, pe lângă unitatea Nokia 8 în sine, un încărcător de 18W, un cablu USB și o pereche de căști cu fir.

Totusi există și niște mici dezavantaje, cu toate că este vorba despre un telefon premium, capacitatea bateriei pare destul de mică (3090 mAh), iar faptul că nu este rezistent la apă, decât la stropire, îi aduce un minus față de competitorii din gama high-end de smartphoneuri.

Specificatii de baza Nokia 8:

  • Corp: din aluminiu seria 6000, rezistență la stropire certificare IP54;
  • Ecran: 5,3 inch IPS LCD, rezoluție QHD 1440p (554ppi), protecție Gorilla Glass 5, Ecran lucios;
  • OS: Android 7.1 Nougat upgradabil la Android 8.0 Oreo;
  • Chipset: Snapdragon 835 Octa-core (4×2.5 GHz Kryo și 4×1.8 GHz Kryo), memorie RAM de 4 GB cu stocare internă de 64 GB, sau memorie RAM de 6 GB cu stocare internă de 128 GB, slot pentru card microSD;
  • Camera principală: duală, 2 senzori de 13 MP (color și monochrom), dimensiune pixeli 1,12 μm, lentile Zeiss cu o deschidere f/2,0, OIS pe senzorul color, focalizare automată cu laser și faza, bliț cu LED dublu. Video: captura video 4K, sunet surround 360° cu 3 microfoane, live streaming de tip picture în picture;
  • Camera de selfie: 13 MP, dimensiune pixeli 1,12 μm, lentile Zeiss cu deschidere f/2,0, autofocus cu detecție de faza;
  • Conectivitate: Single și Dual SIM, Cat. 9 LTE (450/50Mbps), Wi-Fi ac, Bluetooth 5.0, ANT+, USB Type-C 3.1 (5Gbps);
  • Baterie: 3090mAh, Quick Charge 3.0 (18W);
  • Diverse: Senzor de citire amprentă, montat în față; spațiu de stocare nelimitat în Google Photos.

Lasă un comentariu